Guvernul României
Hotărâre nr. 413
din 23 martie 2004
privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 273 din 29 martie 2004
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin.
(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind
stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice centrale,
Guvernul
României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Autoritatea Naţională pentru
Turism este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, prin care acesta îşi
realizează atribuţiile în domeniul turismului.
(2) Autoritatea Naţională pentru Turism este
instituţie publică, finanţată de la bugetul de stat, prin
bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,
cu sediul în municipiul Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.
Art. 2. - Autoritatea Naţională pentru Turism îşi
desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile
Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea
activităţii de turism în România, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr.
755/2001, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 3. - (1) Autoritatea Naţională pentru
Turism are următoarele atribuţii principale:
a) implementează politicile de aplicare a strategiei naţionale
în domeniul turismului;
b) aplică strategiile de dezvoltare a infrastructurilor de
turism;
c) fundamentează şi elaborează necesarul de
fonduri de la bugetul de stat pentru domeniul său de activitate;
d) organizează şi realizează activitatea de
promovare turistică a României atât pe piaţa internă, cât
şi pe pieţele externe, prin activităţi specifice
reprezentanţelor de promovare turistică din ţară şi
din străinătate, înfiinţate cu aprobarea Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
e) organizează congrese, colocvii, simpozioane şi alte
acţiuni similare, în ţară şi în străinătate, în
domeniul turismului;
f) organizează evidenţa, atestarea şi
monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului
turistic, conform legii;
g) realizează politica de promovare şi dezvoltare a
turismului, pe baza programelor anuale de marketing şi promovare a
turismului şi a Programului de dezvoltare a produselor turistice;
h) autorizează agenţii economici şi personalul de
specialitate din turism, respectiv licenţiază agenţii de turism,
clasifică structurile de primire turistice, brevetează personalul de
specialitate;
i) efectuează controlul calităţii serviciilor din
turism.
(2) Autoritatea Naţională pentru Turism
îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative
pentru domeniul său de activitate.
(3) Autoritatea Naţională pentru Turism,
corespunzător obiectului său de activitate, se substituie
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în toate
drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale
acestuia cu terţii, inclusiv în litigiile aflate pe rol la instanţele
judecătoreşti având ca obiect soluţionarea proceselor-verbale de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
Art. 4. - Cheltuielile necesare pentru activităţile desfăşurate
de Autoritatea Naţională pentru Turism se suportă integral de la
bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului.
Art. 5. - (1) Autoritatea Naţională pentru
Turism elaborează programe anuale privind promovarea turismului şi
dezvoltarea produselor turistice, care se aprobă potrivit legii.
(2) În cadrul programelor privind promovarea turismului şi
dezvoltarea produselor turistice se pot finanţa şi cheltuielile de
deplasare pentru reprezentanţii mass-media.
(3) Programele prevăzute la alin. (1) vor cuprinde obiective
realizabile în colaborare cu consiliile judeţene şi locale, precum
şi cu asociaţii/fundaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică
în domeniul turismului, în conformitate cu reglementările legale în
vigoare.
(4) Finanţarea programelor prevăzute la alin. (1) se
face de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale
pentru Turism, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.
(5) Autoritatea Naţională pentru Turism
coordonează şi urmăreşte atât realizarea obiectivelor din
programele anuale, cât şi justificarea sumelor primite de la bugetul de
stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 6. - Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura
organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Turism se
aprobă prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor
şi turismului.
Art. 7. - (1) Numărul maxim de posturi pentru
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism este de
94, inclusiv demnitarul.
(2) În cadrul numărului maxim de posturi aprobat,
Autoritatea Naţională pentru Turism poate organiza reprezentanţe
de promovare turistică cu sediul în ţară şi în străinătate,
fără personalitate juridică, a căror înfiinţare
şi ale căror atribuţii sunt stabilite prin ordin al ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(3) Activitatea reprezentanţelor de promovare turistică
se poate desfăşura în spaţii închiriate în condiţiile
legii, cu suportarea cheltuielilor de către Autoritatea
Naţională pentru Turism.
Art. 8. - (1) Autoritatea Naţională pentru
Turism este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat,
numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului
transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(2) Salarizarea preşedintelui Autorităţii
Naţionale pentru Turism şi acordarea celorlalte drepturi se fac
conform prevederilor aplicabile persoanelor care ocupă funcţii de
demnitate publică.
Art. 9. - (1) Preşedintele Autorităţii
Naţionale pentru Turism are următoarele atribuţii şi
competenţe:
a) asigură conducerea operativă a Autorităţii
Naţionale pentru Turism;
b) reprezintă Autoritatea Naţională pentru Turism
în relaţiile cu terţii şi semnează actele ce o
angajează faţă de aceştia;
c) angajează şi concediază personalul
unităţii, în condiţiile legii;
d) încheie contracte individuale de muncă şi dispune
măsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea
acestora, cu respectarea legislaţiei în vigoare, pentru posturile care vor
fi încadrate cu personal contractual;
e) exercită orice atribuţii care îi revin conform
prevederilor legale şi regulamentului de organizare şi
funcţionare.
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele
emite decizii.
(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat,
preşedintele este ordonator terţiar de credite.
Art. 10. - (1) Pentru desfăşurarea
activităţii, Autoritatea Naţională pentru Turism preia în
administrare de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului unele bunuri aflate în patrimoniul acestuia.
(2) Predarea-primirea bunurilor prevăzute la alin. (1) se
face prin protocol încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Autoritatea Naţională pentru Turism are în dotare
pentru activităţile specifice un parc auto stabilit conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 11. - (1) La înfiinţarea
Autorităţii Naţionale pentru Turism, personalul acesteia se
constituie din personal preluat de la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, în condiţiile legii.
(2) Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în
cadrul administraţiei publice centrale, personalul Autorităţii
Naţionale pentru Turism îşi menţine, până la data
intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului din
instituţiile publice, nivelul salarizării prevăzut prin actele
normative în vigoare.
Art. 12. - Autoritatea Naţională pentru Turism poate să încheie
contracte sau convenţii cu alte organisme şi cu agenţi economici
din ţară şi din străinătate, în vederea
colaborării şi cooperării pe plan naţional sau
internaţional în domeniul său de activitate, în condiţiile
legii.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemneazđ:
ÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄ
Ministrul transporturilor, construcöiilor ôi turismului,
Miron Tudor Mitrea
Ministrul muncii, solidaritđöii sociale ôi familiei,
Elena Dumitru
p. Ministrul finanöelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti,
23 martie 2004.
Nr. 413.