ÿþGuvernul României Ordonanta de urgenta nr. 152 din 10/11/2005 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1078 din 30/11/2005 Intrare in vigoare: 30/11/2005 privind prevenirea _i controlul integrat al polurii Având în vedere necesitatea îndeplinirii în termen a obligaciilor asumate de România în cadrul procesului de negociere cu Comisia European, aferente capitolului 22 "Proteccia mediului", _i a obligaciilor prevzute în Tratatul de aderare la Uniunea European, ce revin crii noastre în calitate de stat în curs de aderare, respectiv transpunerea Directivei nr. 96/61/CE privind prevenirea _i controlul integrat al polurii, modificat prin directivele nr. 2003/35/CE _i nr. 2003/87/CE, _i eliminarea neconcordancelor dintre termenele de conformare a funccionrii instalaciilor, aflate sub incidenca Ordonancei de urgenc a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea _i controlul integrat al polurii, aprobat cu modificri prin Legea nr. 645/2002, _i cele stabilite în cadrul procesului de negociere, precum _i dispoziciile care vizeaz interesul public _i care constituie situacii de urgenc extraordinare, în temeiul art. 115 din Constitucia României, republicat, Guvernul României adopt prezenta ordonanc de urgenc. CAPITOLUL I Dispozicii generale Art. 1. - (1) Prezenta ordonanc de urgenc are ca obiectiv prevenirea _i controlul integrat al polurii pentru activitcile prevzute în anexa nr. 1. (2) Prezenta ordonanc de urgenc stabile_te msurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care aceasta nu este posibil, reducerea emisiilor în aer, ap _i sol, provenite din activitcile prevzute în anexa nr. 1, inclusiv msurile privind gestionarea de_eurilor, astfel încât s se ating un nivel ridicat de proteccie a mediului, considerat în întregul su, cu respectarea prevederilor legislaciei din domeniul evalurii impactului asupra mediului _i a altor reglementri relevante. Art. 2. - (1) Pentru aplicarea prezentei ordonance de urgenc termenii _i expresiile de mai jos semnific dup cum urmeaz: a) autoritate competent - acea autoritate a administraciei publice centrale _i/sau teritoriale pentru proteccia mediului care are responsabilitci pentru punerea în aplicare a dispoziciilor prezentei ordonance de urgenc; b) autorizacia integrat de mediu - actul tehnico-juridic emis de autoritcile competente potrivit dispoziciilor legale în vigoare, care acord dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalacie, în anumite condicii care s garanteze c instalacia corespunde prevederilor prezentei ordonance de urgenc. Autorizacia poate fi emis pentru una sau mai multe instalacii sau pentru prci ale acesteia, situate pe acela_i amplasament _i exploatate de acela_i operator; c) cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat _i eficient, înregistrat în dezvoltarea unei activitci _i a modurilor de exploatare, care demonstreaz posibilitatea practic de a constitui referinca pentru stabilirea valorilor limit de emisie în scopul prevenirii polurii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile _i impactul asupra mediului în întregul su: - tehnicile se refer deopotriv la tehnologia utilizat _i modul în care instalacia este proiectat, construit, întrecinut, exploatat, precum _i la scoaterea din funcciune a acesteia _i remedierea amplasamentului, potrivit legislaciei în vigoare; - disponibile se refer la acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condicii economice _i tehnice viabile, luându-se în considerare costurile _i beneficiile, indiferent dac aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel nacional, cu condicia ca aceste tehnici s fie accesibile operatorului; - cele mai bune se refer la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de proteccie a mediului în întregul su. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare, în special, elementele prevzute în anexa nr. 3; d) emisie - evacuarea direct sau indirect de substance, vibracii, cldur, zgomot în aer, ap ori sol, provenite de la surse punctiforme sau difuze ale instalaciei; e) instalacie - orice unitate tehnic stacionar, în care se desf_oar una sau mai multe activitci prevzute în anexa nr. 1, precum _i orice alt activitate direct legat tehnic de activitcile desf_urate pe acel amplasament, care pot genera emisii _i poluare; f) instalacie existent - orice instalacie aflat în funcciune, autorizat sau supus procedurii de autorizare de ctre autoritatea competent înainte de data de 30 octombrie 1999 inclusiv, cu condicia de a fi fost pus în funcciune în termen de cel mult un an de la aceast dat; g) instalacie nou - orice instalacie pus în funcciune _i autorizat sau supus procedurii de autorizare de ctre autoritatea competent dup data de 30 octombrie 1999; h) operator - orice persoan fizic sau juridic care opereaz ori decine controlul instalaciei, a_a cum este prevzut în legislacia nacional, sau care a fost învestit cu putere economic decisiv asupra funccionrii tehnice a instalaciei; i) poluare - introducerea direct sau indirect, ca rezultat al activitcii umane, de substance, vibracii, cldur, zgomot în aer, ap ori sol, susceptibile s aduc prejudicii sntcii umane sau calitcii mediului, s determine deteriorarea bunurilor materiale sau s afecteze ori s împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului _i/sau alte utilizri ale acestuia în sensul prevederilor legislaciei în vigoare; j) public - una ori mai multe persoane fizice sau juridice _i, potrivit legislaciei ori practicii nacionale, asociaciile, organizaciile sau gruprile acestora; k) public interesat - publicul afectat sau posibil a fi afectat ori care are un interes în luarea unei decizii privind emiterea sau reactualizarea unei autorizacii ori a condiciilor unei autorizacii; în accepciunea acestei definicii, organizaciile neguvernamentale în domeniul protecciei mediului, care îndeplinesc condiciile cerute de legislacia nacional, sunt considerate public interesat; l) modificarea în exploatare - o schimbare în ceea ce prive_te tipul sau funccionarea instalaciei ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului; m) modificarea substancial - o schimbare în exploatare care, din punctul de vedere al autoritcii competente, poate avea efecte negative semnificative asupra sntcii populaciei sau mediului. În sensul acestei definicii, orice modificare în exploatare sau extindere a exploatrii este considerat modificare substancial dac modificarea ori extinderea, prin ea îns_i, duce la atingerea valorilor de prag prevzute în anexa nr. 1, dup caz; n) standardul de calitate a mediului - totalitatea cerincelor care trebuie respectate la un moment dat de mediu ca un întreg, considerat în ansamblul su, sau de ctre o parte a acestuia, în condiciile stabilite de legislacia în vigoare; o) substanc - orice element chimic _i compu_ii acestuia, cu excepcia substancelor radioactive, în sensul prevzut de reglementrile din domeniul securitcii muncii _i sntcii populaciei fac de pericolul radiaciilor ionizante, precum _i a organismelor modificate genetic, în sensul prevederilor din legislacia nacional în vigoare; p) valorile limit de emisie (VLE) - masa, exprimat prin parametrii specifici, concentracia _i/sau nivelul unei emisii care nu trebuie dep_it în cursul uneia sau mai multor perioade de timp. Valorile limit de emisie mai pot fi stabilite _i pentru grupe, familii sau categorii de substance, în special pentru cele prevzute în anexa nr. 2. Valorile limit de emisie pentru substance se aplic, în mod normal, în punctul în care emisia prse_te instalacia, la aceast determinare neluându-se în considerare nici o dilucie. La stabilirea valorilor limit de emisie pentru evacurile indirecte în ap se poate lua în considerare efectul unei stacii de epurare a apelor uzate, cu condicia garantrii unui nivel echivalent de proteccie a mediului ca un întreg _i acest fapt s nu determine niveluri mai ridicate de poluare a mediului, cu respectarea prevederilor privind evacuarea de substance periculoase în ap _i a altor prevederi legale în vigoare; r) drept vtmat - orice drept fundamental prevzut de Constitucie sau de lege, cruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; s) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumit conduit, în considerarea realizrii unui drept fundamental care se exercit în considerarea realizrii unui drept subiectiv viitor _i previzibil, prefigurat; t) interes legitim public - posibilitatea de a pretinde o anumit conduit, în considerarea realizrii unui drept fundamental care se exercit în colectiv ori, dup caz, în considerarea aprrii unui interes public. (2) Definiciile prevzute la alin. (1) lit. r)-t) se interpreteaz în concordanc cu obiectivul oferirii unui acces larg la justicie al publicului interesat. CAPITOLUL II Rspunderile _i obligaciile autoritcilor competente pentru proteccia mediului Art. 3. - (1) Autoritatea competent ia toate msurile pentru ca exploatarea instalaciei s se realizeze astfel încât: a) s se previn poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile; b) s nu se produc nici o poluare semnificativ; c) s fie evitat producerea de de_euri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc de_euri, ele sunt valorificate, iar dac acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât s se evite sau s se reduc orice impact asupra mediului; d) s se utilizeze eficient energia; e) s fie luate msurile necesare pentru prevenirea accidentelor _i limitarea consecincelor acestora; f) s fie luate msurile necesare pentru ca în cazul încetrii definitive a activitcii s se evite orice risc de poluare _i s se readuc amplasamentul la o stare satisfctoare. (2) La stabilirea condiciilor de emitere a autorizaciei integrate de mediu autoritatea competent ia în considerare principiile prevzute la alin. (1). Art. 4. - Autoritatea competent asigur coordonarea procedurii de emitere a autorizaciei integrate de mediu în situacia în care sunt implicate mai multe autoritci, astfel încât s se garanteze o abordare integrat efectiv de ctre toate autoritcile implicate în aceast procedur. CAPITOLUL III Documentacia de solicitare a autorizaciei integrate de mediu Art. 5. - (1) Documentacia pentru solicitarea autorizaciei integrate de mediu concine urmtoarele: a) descrierea instalaciei _i activitcile desf_urate; b) prezentarea materiilor prime _i auxiliare, a altor substance, a tipului de energie utilizat sau generat de instalacie; c) descrierea surselor de emisie din instalacie; d) descrierea condiciilor amplasamentului instalaciei; e) indicarea naturii _i a cantitcilor de emisii care pot fi evacuate din instalacie în fiecare factor de mediu, precum _i identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii asupra mediului; f) descrierea tehnologiei propuse _i a altor tehnici pentru prevenirea sau, dac nu este posibil, reducerea emisiilor din instalacie; g) msuri pentru prevenirea producerii de_eurilor ca urmare a funccionrii instalaciei _i valorificarea acestora, dup caz; h) descrierea msurilor planificate pentru respectarea principiilor generale; i) descrierea msurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu; j) descrierea principalelor alternative analizate de operator. (2) Documentacia pentru solicitarea emiterii autorizaciei integrate de mediu trebuie s cuprind, de asemenea, rezumatul netehnic al detaliilor prevzute la alin. (1). Art. 6. - Documentacia pentru solicitarea emiterii autorizaciei integrate de mediu poate concine informacii rezultate din evaluarea impactului asupra mediului întocmit anterior, raportul de securitate, precum _i informacii furnizate ca rspuns la alte cerince legale _i care corespund uneia dintre prevederile art. 5. CAPITOLUL IV Condicii de autorizare integrat _i conformarea cu condiciile prevzute de autorizacia integrat de mediu Art. 7. - (1) Operatorul are obligacia de a solicita _i de a obcine de la autoritatea competent autorizacia integrat de mediu pentru activitcile prevzute în anexa nr. 1. (2) Exploatarea instalaciei se poate efectua numai în baza autorizaciei integrate de mediu, emis în condiciile prevzute de prezenta ordonanc de urgenc. Art. 8. - Orice instalacie nou este pus în funcciune numai dup obcinerea autorizaciei integrate de mediu, emis potrivit prevederilor prezentei ordonance de urgenc, respectându-se excepciile prevzute de legislacia nacional în vigoare din domeniul limitrii emisiilor anumitor poluanci în aer, provenite din instalacii mari de ardere. Art. 9. - (1) Autorizacia integrat de mediu este emis de autoritatea competent în condiciile prevzute la art. 3 _i 18, în scopul asigurrii unui nivel ridicat de proteccie a mediului în întregul su, cu respectarea reglementrilor privind calitatea aerului, apei _i a solului. (2) La aplicarea procedurii de autorizare integrat de mediu, pentru instalacii noi sau pentru modificri substanciale, se iau în considerare orice informacii, concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a aplicrii prevederilor legislaciei nacionale în domeniul evalurii impactului asupra mediului. (3) Autorizacia integrat de mediu cuprinde valorile limit de emisie pentru poluanci, în special pentru cei prevzuci în anexa nr. 2, care pot fi emi_i în cantitci semnificative, ca rezultat al funccionrii instalaciei, luându-se în considerare natura lor, precum _i potencialul de transfer al polurii dintr-un mediu în altul, respectiv: ap, aer, sol. (4) Autorizacia integrat de mediu poate cuprinde _i cerince specifice în scopul asigurrii protecciei solului _i a apei subterane, precum _i msuri suplimentare cu privire la managementul de_eurilor generate de instalacie. (5) Valorile limit de emisie prevzute la alin. (3) pot fi suplimentate ori înlocuite prin parametri echivalenci ori msuri tehnice. (6) Pentru instalaciile în care se desf_oar activitcile prevzute în anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limit de emisie prevzute la alin. (3)-(5) iau în considerare aspectele practice caracteristice acestei categorii de instalacii. Art. 10. - (1) Pentru instalaciile în care se desf_oar activitci aflate sub incidenca reglementrilor privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de ser, autorizacia integrat de mediu nu stabile_te valori limit de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu excepcia cazului în care este necesar evitarea producerii unei poluri semnificative la nivel local. (2) În situaciile prevzute la alin. (1), autorizaciile integrate de mediu nu includ cerince referitoare la utilizarea eficient a energiei pentru unitci de ardere sau orice alte unitci care emit dioxid de carbon pe amplasament. (3) Dac este necesar, autoritatea competent revizuie_te autorizacia integrat de mediu, potrivit prevederilor alin. (2). (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplic instalaciilor care fac obiectul excluderii temporare de la comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de ser. Art. 11. - (1) Stabilirea valorilor limit de emisie _i a parametrilor echivalenci, precum _i a msurilor tehnice prevzute la art. 9 alin. (3)-(6) _i art.10 se bazeaz pe cele mai bune tehnici disponibile, fr a recomanda folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar luându-se în considerare: a) caracteristicile tehnice ale instalaciei; b) amplasarea geografic; c) condiciile locale de mediu. (2) Autorizacia integrat de mediu concine prevederi pentru limitarea efectelor polurii la lung distanc sau transfrontier _i asigurarea unui nivel înalt de proteccie a mediului în întregul su. Art. 12. - (1) Autorizacia integrat de mediu concine cerince de monitorizare corespunztoare, frecvenca _i metodologia specific de msurare, proceduri de evaluare _i obligacii privind furnizarea ctre autoritatea competent a datelor solicitate pentru verificarea conformrii funccionrii instalaciei cu cerincele prevzute de autorizacie. (2) Pentru instalaciile care desf_oar activitci prevzute în anexa nr. 1 pct. 6.6, msurile prevzute la alin. (1) se aplic luându-se în considerare rezultatele analizei cost-beneficiu. Art. 13. - Autorizacia integrat de mediu concine msuri referitoare la alte condicii de exploatare decât cele normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în urmtoarele situacii: a) pornire; b) pierderi datorate funccionrii necorespunztoare; c) întrerupere temporar a funccionrii; d) încetare definitiv a funccionrii. Art. 14. - (1) Autorizacia integrat de mediu concine, dup caz, derogri temporare de la prevederile art. 9 dac printr-un plan de reabilitare aprobat de autoritatea competent se realizeaz reducerea polurii _i, în cel mult 6 luni, se asigur respectarea valorilor limit de emisie. (2) Pentru instalaciile prevzute în anexa nr. 5 dispoziciile alin. (1) se aplic numai dup expirarea perioadei de tranzicie. Art. 15. - Autorizacia integrat de mediu concine, dup caz, _i alte condicii specifice impuse de autoritatea competent. Art. 16. - Autoritatea public central pentru proteccia mediului poate impune, dup caz, pentru anumite categorii de instalacii, cerince speciale, stabilite prin reguli general obligatorii, fr a mai fi necesar includerea acestora în autorizaciile integrate de mediu, în condiciile garantrii unei abordri integrate _i asigurrii unui nivel echivalent de proteccie a mediului în întregul su. Art. 17. - Autoritatea competent emite autorizacii integrate de mediu, le revizuie_te _i actualizeaz condiciile prevzute de acestea. Art. 18. - (1) Autoritatea competent impune operatorului, prin autorizacia integrat de mediu sau, dup caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea condiciilor din autorizacie, ca, nu mai târziu de 30 octombrie 2007, exploatarea instalaciilor existente s se realizeze potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) _i (2), art. 25 _i art. 32 alin. (1). (2) În procedura de autorizare integrat de mediu autoritcile competente urmresc aplicarea prevederilor art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 26, 27, 28-30, art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (2)-(4). (3) Autoritatea competent impune operatorilor, prin autorizacia integrat de mediu sau, dup caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea condiciilor din autorizacie, ca exploatarea instalaciilor existente prevzute în anexa nr. 5 s se realizeze potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) _i (2), art. 25 _i art. 32 alin. (1), nu mai târziu de data indicat în aceast anex pentru fiecare instalacie. Art. 19. - (1) Dac în cursul procesului de autorizare integrat de mediu a instalaciilor existente, dup evaluarea condiciilor, rezult c instalaciile nu pot respecta cerincele din prezenta ordonanc de urgenc, operatorul are obligacia s întocmeasc un plan de acciuni astfel încât conformarea s se realizeze cel mai târziu la termenele prevzute la art. 18. (2) Proiectul acestui plan de acciuni se negociaz cu autoritatea competent, iar dup aprobare devine obligatoriu. (3) Nerespectarea termenelor _i msurilor cuprinse în planul de acciuni atrage suspendarea autorizaciei integrate de mediu în condiciile prevzute de legislacia în vigoare. Art. 20. - Acolo unde standardele de calitate a mediului impun condicii mai restrictive decât cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competent impune în autorizacia integrat de mediu msuri suplimentare, fr a afecta alte msuri care se aplic pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului. Art. 21. - Autoritatea competent urmre_te _i se informeaz cu privire la dezvoltarea celor mai bune tehnici disponibile. Art. 22. - (1) Autoritatea public central pentru proteccia mediului adopt prin ordin valorile limit de emisie stabilite la nivel comunitar, pentru: a) instalaciile în care se desf_oar activitci prevzute în anexa nr. 1, cu excepcia depozitelor de de_euri încadrate la pct. 5.1 _i 5.4; b) substancele poluante prevzute în anexa nr. 2, pentru care, pe baza schimbului de informacii prevzut la art. 28-30, a fost identificat necesitatea unei acciuni la nivel comunitar. (2) În absenca unor valori limit de emisie stabilite potrivit alin. (1) se utilizeaz cel pucin valorile limit de emisie prevzute de alte reglementri. (3) Cerincele tehnice aplicabile depozitelor de de_euri prevzute la pct. 5.1 _i 5.4 din anexa nr. 1, stabilite la nivel comunitar, se adopt de autoritatea public central pentru proteccia mediului prin ordin al ministrului mediului _i gospodririi apelor. Art. 23. - (1) În cazul în care autoritatea public central pentru proteccia mediului constat c exploatarea unei instalacii poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt stat sau dac un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicit, aceasta transmite, în cadrul relaciilor bilaterale, ctre autoritatea competent a statului respectiv orice informacie disponibil solicitat, potrivit prevederilor anexei nr. 4, în acela_i timp cu informarea propriilor cetceni. (2) Aceste informacii sunt utilizate în cadrul consultrilor necesare dintre cele dou state, pe baz de reciprocitate _i în condicii de echivalenc. (3) În contextul relaciilor bilaterale, ambele state trebuie s se asigure c în cazurile prevzute la alin. (1) solicitrile de emitere a autorizaciei integrate de mediu sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioad corespunztoare de timp, publicului statului posibil a fi afectat, astfel încât s îi permit exercitarea dreptului de a transmite comentarii înainte de luarea deciziei. (4) Rezultatele oricror consultri organizate în condiciile alin. (1)-(3) sunt luate în considerare de ctre autoritatea competent în vederea adoptrii deciziei cu privire la emiterea autorizaciei integrate de mediu. (5) Autoritatea competent are obligacia de a informa statul ori statele care au fost consultate potrivit dispoziciilor prevzute la alin. (1) _i (2) cu privire la decizia adoptat referitoare la solicitarea emiterii autorizaciei integrate de mediu _i îi/le transmite informaciile prevzute la art. 33. (6) În situacia de stat afectat sau potencial afectat autoritatea public central pentru proteccia mediului pune la dispozicie propriului public interesat informaciile primite în cadrul relaciilor bilaterale, într-o manier corespunztoare. Art. 24. - (1) Operatorul respect condiciile din autorizacia integrat de mediu în modul de exploatare a instalaciei. (2) Operatorul informeaz cu regularitate autoritatea competent cu privire la rezultatele monitorizrii emisiilor _i, în termenul cel mai scurt, cu privire la producerea oricrui incident sau accident care afecteaz semnificativ mediul. (3) Operatorul asigur reprezentancilor autoritcii competente întreaga asistenc necesar pentru a le permite s desf_oare orice inspeccie a instalaciei, prelevare de probe, culegerea oricror informacii necesare pentru îndeplinirea atribuciilor de serviciu. CAPITOLUL V Revizuirea autorizaciei integrate de mediu Art. 25. - Autoritatea competent evalueaz periodic condiciile din autorizacia integrat de mediu _i, acolo unde este necesar, le revizuie_te. Revizuirea autorizaciei integrate de mediu este obligatorie în toate situaciile în care: a) poluarea produs de instalacie este semnificativ încât necesit revizuirea valorilor limit de emisie sau includerea de noi astfel de valori în autorizacia integrat de mediu; b) schimbrile substanciale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibil reducerea semnificativ a emisiilor fr a presupune costuri excesive; c) siguranca în exploatare a proceselor sau activitcilor impune utilizarea altor tehnici; d) prevederile unor noi reglementri legale o impun. CAPITOLUL VI Modificri în exploatarea instalaciei Art. 26. - (1) Operatorul are obligacia s informeze autoritatea competent cu privire la orice modificri planificate în exploatarea instalaciei. (2) În situacia prevzut la alin. (1) autoritatea competent revizuie_te autorizacia integrat de mediu sau condiciile din aceasta. Art. 27. - (1) Orice modificare substancial planificat în exploatarea instalaciei nu va fi realizat fr a avea autorizacie integrat de mediu, potrivit prevederilor legislaciei în domeniul evalurii impactului asupra mediului _i celor din prezenta ordonanc de urgenc. (2) În situacia prevzut la alin. (1) documentacia pentru solicitarea emiterii autorizaciei integrate de mediu _i autorizacia integrat de mediu emis se refer la acele prci ale instalaciei _i acele aspecte prevzute la art. 5 _i 6 care pot fi afectate de modificare. (3) Prevederile art. 3-6, 9-16, 20, 22 _i 34 se aplic în mod corespunztor. CAPITOLUL VII Schimbul de informacii Art. 28. - În scopul realizrii schimbului de informacii, autoritatea public central pentru proteccia mediului raporteaz Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderrii, toate datele reprezentative disponibile cu privire la limitele valorilor de emisie pentru fiecare categorie de activitci prevzute în anexa nr. 1, precum _i cu privire la cele mai bune tehnici disponibile care au condus la stabilirea valorilor limit de emisie, potrivit prevederilor art. 9-16. Art. 29. - (1) Raportarea implementrii prevederilor prezentei ordonance de urgenc _i compararea efectiv cu alte instrumente de evaluare a calitcii mediului se stabilesc potrivit prevederilor legislaciei nacionale în vigoare. (2) Primul raport trebuie s cuprind date din 3 ani consecutivi, înainte de data aderrii. (3) În cazul prevzut la alin. (1), datele pot fi suplimentate. Art. 30. - Autoritatea competent desemnat pentru realizarea schimbului de informacii _i transmiterea rapoartelor ctre Comisia European, potrivit prevederilor art. 28 _i 29, este Ministerul Mediului _i Gospodririi Apelor. CAPITOLUL VIII Accesul la informacie, participarea publicului _i accesul la justicie, în legtur cu procedura de emitere a autorizaciei integrate de mediu Art. 31. - (1) Autoritatea competent ia msuri pentru ca publicului interesat s i se asigure posibilitatea de a participa, din timp _i în mod efectiv, la procedura pentru: a) emiterea autorizaciei integrate de mediu pentru instalacii noi; b) emiterea autorizaciei integrate de mediu pentru orice modificare substancial în exploatarea instalaciei; c) revizuirea autorizaciei integrate de mediu sau actualizarea condiciilor unei autorizacii integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25. (2) Participarea publicului se realizeaz potrivit prevederilor anexei nr. 4. Art. 32. - (1) Autoritatea competent pune la dispozicie publicului rezultatele pe care le decine, referitoare la monitorizarea emisiilor, a_a cum este prevzut în condiciile de autorizare, potrivit prevederilor art. 7-14. (2) Autoritatea public central pentru proteccia mediului furnizeaz Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderrii, inventarul principalelor emisii _i al surselor responsabile de poluare, pe baza formatului _i particularitcilor necesare pentru transmiterea informaciilor, stabilite de ctre Comisia European. (3) Autoritatea public central pentru proteccia mediului adopt msurile propuse de Comisia European pentru asigurarea intercomparabilitcii _i complementaritcii între datele din inventarul emisiilor, prevzut la alin. (2), _i datele din alte registre _i surse de date privind emisiile. (4) Accesul publicului la informacie prevzut la alin. (1)-(3) _i art. 33 se realizeaz cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 _i art. 15 alin. (1) din Hotrârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informacia privind mediul, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005. Art. 33. - Autoritatea competent informeaz publicul asupra deciziei luate _i pune la dispozicie acestuia urmtoarele informacii: a) concinutul deciziei _i o copie a autorizaciei integrate de mediu, precum _i orice condicii sau modificri aduse autorizaciei integrate de mediu; b) motivele _i consideraciile pe care se întemeiaz decizia, în urma examinrii opiniilor _i comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând _i informaciile referitoare la procedura de participare a publicului; c) procedura de revizuire prevzut la art. 34 _i 35. Art. 34. - (1) Orice persoan care face parte din publicul interesat _i care are un interes legitim sau se consider lezat într-un drept al su se poate adresa instancei de contencios administrativ, competent pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substancial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participrii publicului, prevzute de prezenta ordonanc de urgenc, cu respectarea dispoziciilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. (2) Se poate adresa instancei de contencios administrativ competente _i orice organizacie neguvernamental care îndepline_te cerincele prevzute la art. 2 alin. (1) lit. k), considerându-se c acestea au un interes legitim sau sunt lezate într-un drept al lor. (3) Solucionarea cererii se face potrivit dispoziciilor Legii nr. 554/2004. Art. 35. - (1) Înainte de a se adresa instancei de contencios administrativ competente, persoanele prevzute la art. 34 trebuie s solicite autoritcii publice centrale pentru proteccia mediului, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cuno_tinc publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizaciei integrate de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la îndeplinire a actelor sau acciunilor considerate a fi fost omise _i care fac obiectul participrii publicului. (2) Autoritatea public central pentru proteccia mediului are obligacia de a rspunde la plângerea prealabil prevzut la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrrii acesteia la acea autoritate. (3) Procedura administrativ prealabil prevzut la alin. (1) _i (2) este gratuit _i trebuie s fie echitabil _i corect. CAPITOLUL IX Sancciuni Art. 36. - (1) Constituie contravencii _i se sanccioneaz cu amend de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON): a) nerespectarea prevederilor privind obligacia operatorului de a obcine autorizacia integrat de mediu, în scopul exploatrii instalaciei; b) obligacia operatorului de a întocmi un plan de msuri obligatorii, în vederea obcinerii autorizaciei integrate de mediu; c) obligacia operatorului de a respecta oricare dintre condiciile prevzute în autorizacia integrat de mediu; d) obligacia operatorului de a informa autoritcile competente despre orice modificare în exploatare _i modificare substancial pe care dore_te s o aduc instalaciei; e) obligacia operatorului de a comunica la termenele stabilite prin autorizacia integrat de mediu rezultatele monitorizrii emisiilor provenite din instalacie sau, în termen de maximum 24 de ore din momentul producerii, a oricror emisii aprute incidental, accidental ori ca urmare a unui accident major. (2) Faptele prevzute la alin. (1) lit. c)-e) se sanccioneaz cu suspendarea autorizaciei integrate de mediu potrivit prevederilor Legii protecciei mediului nr. 137/1995, republicat, cu modificrile _i completrile ulterioare. (3) Constatarea contravenciilor _i aplicarea sancciunilor se fac de ctre personalul anume împuternicit din cadrul autoritcii competente. Art. 37. - Dispoziciile referitoare la contravenciile prevzute la art. 36 se completeaz cu prevederile Ordonancei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenciilor, aprobat cu modificri _i completri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile _i completrile ulterioare. CAPITOLUL X Dispozicii finale Art. 38. - Anexele nr. 1-5*) fac parte integrant din prezenta ordonanc de urgenc. ___________ *) Anexele nr. 1-5 sunt reproduse în facsimil. Art. 39. - (1) Cuantumul taxei pentru emiterea autorizaciei integrate de mediu este de 100 lei (RON) care se constituie venit la Fondul pentru mediu. (2) Cuantumul tarifelor pentru derularea procedurii de emitere a autorizaciei integrate de mediu se stabile_te prin ordin al ministrului mediului _i gospodririi apelor în termen de 30 de zile de la data intrrii în vigoare a prezentei ordonance de urgenc. Art. 40. - La data intrrii în vigoare a prezentei ordonance de urgenc, se abrog Ordonanca de urgenc a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea _i controlul integrat al polurii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002, aprobat cu modificri prin Legea nr. 645/2002. Art. 41. - Prevederile prezentei ordonance de urgenc transpun Directiva 96/61/CE privind prevenirea _i controlul integrat al polurii, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitcii Europene (JOCE) nr. 257 din 10 octombrie 1996, împreun cu completrile _i modificrile aduse de Directiva 2003/35/CE privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri _i programe referitoare la mediu _i de modificare a directivelor 85/337/CEE _i 96/61/CE cu privire la participarea publicului _i accesul la justicie, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitcii Europene (JOCE) nr. 156/17 din 25 iunie 2003, _i Directiva 2003/87/CE în vederea stabilirii unei scheme pentru comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de ser în interiorul Comunitcii _i modificarea Directivei 96/61/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitcii Europene (JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003. PRIM-MINISTRU CLIN POPESCU-TRICEANU Contrasemneaz: %%%%%%%%%%%%%%% Ministrul mediului _i gospodririi apelor, Sulfina Barbu p. Ministrul economiei _i comercului, Darius Me_ca, secretar de stat Ministrul administraciei _i internelor, Vasile Blaga Ministrul agriculturii, pdurilor _i dezvoltrii rurale, Gheorghe Flutur p. Ministrul financelor publice, Doina-Elena Dasclu, secretar de stat Bucure_ti, 10 noiembrie 2005. Nr. 152. ANEXA Nr. 1 CATEGORIILE DE ACTIVITbI INDUSTRIALE pentru care este obligatorie obcinerea autorizaciei integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanca de urgenc a Guvernului nr. 152/2005 Not: 1. Nu se afl sub incidenca prezentei reglementri instalaciile sau prci ale instalaciilor care: (a) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare _i testare a unor produse noi care nu sunt supuse comercializrii; (b) sunt folosite în scop de cercetare, dezvoltare sau testare a unor procese noi. 2. Valorile de prag se refer la capacitatea maxim de produccie a instalaciei. În cazul în care un operator desf_oar în aceea_i instalacie sau pe acela_i amplasament mai multe activitci prevzute în aceea_i subcategorie, se însumeaz capacitcile activitcilor componente. 1. Industrii energetice 1.1. Instalacii de ardere cu o putere termic nominal mai mare de 50 MW; 1.2. Instalacii pentru rafinarea ciceiului _i prelucrarea gazelor; 1.3. Cuptoare de cocs; 1.4. Instalacii de gazeificare _i lichefiere a crbunelui. 2. Produccia _i prelucrarea metalelor 2.1. Instalacii de prjire sau sinterizare a minereului metalic (inclusiv a minereului cu concinut de sulf); 2.2. Instalacii pentru producerea fontei sau a ocelului (topire primar ori secundar), inclusiv instalacii pentru turnarea continu, cu o capacitate maxim de produccie ce dep_e_te 2,5 tone/or; 2.3. Instalacii pentru prelucrarea metalelor feroase, care îndeplinesc condiciile prevzute la punctele a), b), c): a) laminoare cu o capacitate ce dep_e_te 20 tone ocel brut/or; b) forje cu ciocane a cror energie de lovire dep_e_te 50 kJ/ciocan _i care utilizeaz o putere calorific mai mare de 20 MW; c) pentru aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare ce dep_e_te 2 tone ocel brut/or. 2.4. Topitorii pentru metale feroase, cu o capacitate de produccie mai mare de 20 tone/zi; 2.5. Instalacii pentru: a) producerea de metale neferoase brute din minereuri, concentrate, materii prime secundare, prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice; b) topirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor _i a produselor recuperate, (rafinare, turnare etc.) cu o capacitate mai mare de 4 tone/zi pentru plumb sau cadmiu, ori 20 tone/zi pentru toate celelalte metale. Not: În sensul prezentei anexe, materie prim secundar reprezint: de_euri metalice curate (degresate _i lipsite de alte categorii de impuritci decât cele metalice), nmoluri, zguri metalice etc. 2.6. Instalacii pentru tratarea suprafecelor metalice _i din materiale plastice prin folosirea procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul total al cuvelor de tratare dep_e_te 30 m3. Not: Nu constituie cuve de tratare, acele cuve folosite pentru pregtirea _i splarea probelor. 3. Industria mineralelor 3.1. Instalacii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de produccie mai mare de 500 tone/zi, instalacii pentru producerea varului în cuptoare rotative cu o capacitate de produccie mai mare de 50 tone/zi _i instalacii pentru producerea clincherului de ciment sau a varului în alte tipuri de cuptoare, nerotative, cu o capacitate de produccie mai mare de 50 tone/zi; 3.2. Instalacii pentru producerea azbestului _i fabricarea produselor pe baz de azbest; 3.3. Instalacii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticl, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi; 3.4. Instalacii pentru topirea substancelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20 tone/zi; 3.5. Instalacii pentru fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ciglelor, a crmizilor, a crmizilor refractare, a dalelor, a plcilor de gresie sau de faianc: a) cu o capacitate de produccie mai mare de 75 tone/zi; _i/sau b) cu o capacitate a cuptorului mai mare de 4 m3 _i cu o densitate stabilit pentru fiecare cuptor mai mare de 300 kg/m3. 4. Industria chimic Not: În sensul prezentei categorii, produccie reprezint produccia realizat la scar industrial, prin procese chimice, a substancelor sau a grupelor de substance prevzute în categoriile mencionate la subpunctele 4.1 pân la 4.6. În sensul prezentei categorii termenii utilizaci au urmtoarea semnificacie: a) proces chimic reprezint orice proces care presupune reaccii chimice ce determin schimbri în molecula substancei; b) scar industrial reprezint producerea de bunuri în scopul comercializrii prin folosirea materiilor prime _i materialelor în cantitci ce pot determina efecte negative asupra mediului. 4.1. Instalacii chimice pentru producerea de substance chimice organice de baz, cum ar fi: a) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice); b) hidrocarburi ce concin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri, acetaci, eteri, peroxizi, r_ini epoxidice; c) hidrocarburi cu concinut de sulf; d) hidrocarburi ce concin azot, precum: amine, amide, compu_i azoto_i, azotaci sau azotici, nitrili, cianaci, izocianaci; e) hidrocarburi cu concinut de fosfor; f) hidrocarburi halogenate; g) compu_i organometalici; h) materiale plastice de baz (fibre sintetice polimerice _i fibre pe baz de celuloz); i) cauciucuri sintetice; j) vopseluri _i pigmenci; k) agenci activi de suprafac _i agenci tensioactivi. 4.2. Instalacii chimice pentru producerea de substance chimice anorganice de baz, cum ar fi: a) gaze, precum: amoniac, clor sau acid clorhidric gazos, fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon, compu_i ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, clorura de carbonil; b) acizi, precum: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi sulfuro_i; c) baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu; d) sruri, în principal: clorur de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint; e) nemetale, oxizi metalici ori alci compu_i anorganici, în principal: carbur de calciu, siliciu, carbur de siliciu. 4.3. Instalacii chimice pentru producerea îngr_mintelor chimice (simple sau complexe) pe baz de fosfor, azot sau potasiu; 4.4. Instalacii chimice pentru fabricarea produselor de baz de uz fitosanitar _i a biocidelor; 4.5. Instalacii utilizând procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor farmaceutice de baz; 4.6. Instalacii chimice destinate fabricrii explozibililor. 5. Gestiunea de_eurilor 5.1. Instalacii pentru eliminarea sau valorificarea de_eurilor periculoase, definite potrivit prevederilor legislaciei în vigoare, având o capacitate mai mare de 10 tone/zi; 5.2. Instalacii pentru incinerarea de_eurilor municipale, definite potrivit prevederilor legislaciei în vigoare, având o capacitate mai mare de 3 tone de_euri/or; 5.3. Instalacii pentru eliminarea de_eurilor nepericuloase, definite potrivit prevederilor legislaciei în vigoare, cu o capacitate mai mare de 50 tone de_euri/zi; 5.4. Depozite de de_euri care primesc mai mult de 10 tone de_euri/zi sau având o capacitate total mai mare de 25.000 tone de_euri, cu excepcia depozitelor de de_euri inerte. 6. Alte activitci 6.1. Instalacii industriale pentru producerea de: a) celuloz din lemn sau din alte materiale fibroase; b) hârtie _i carton, având o capacitate de produccie mai mare de 20 tone/zi. 6.2. Instalacii pentru pretratare (operaciuni precum: splare, albire, mercerizare) sau vopsire a fibrelor ori textilelor, având o capacitate de tratare ce dep_e_te 10 tone/zi; 6.3. Instalacii pentru tbcirea blnurilor _i a pieilor, cu o capacitate de tratare ce dep_e_te 12 tone produse finite/zi; 6.4. a) Abatoare cu o capacitate de procesare a carcaselor de animale mai mare de 50 tone/zi; b) tratare _i procesare în scopul fabricrii produselor alimentare din: (1) materii prime de origine animal (altele decât laptele), având o capacitate de produccie mai mare de 75 tone produse finite/zi; (2) materii prime de origine vegetal, având o capacitate de produccie mai mare de 300 tone produse finite/zi de exploatare (valoarea medie trimestrial). c) tratarea _i procesarea laptelui, atunci când cantitatea de lapte supus tratrii sau procesrii dep_e_te 200 tone/zi de exploatare (valoarea medie anual). Not: În sensul prezentei anexe, se consider zi de exploatare intervalul orar corespunztor funccionrii instalaciei, în decursul a 24 de ore. 6.5. Instalacii pentru eliminarea sau valorificarea carcaselor de animale _i a de_eurilor de animale, având o capacitate de tratare ce dep_e_te 10 tone/zi; 6.6. Instalacii pentru cre_terea intensiv a psrilor sau a porcilor, având o capacitate mai mare de: a) 40. 00 de locuri pentru psri; b) 2. 00 de locuri pentru porci de produccie (cu o greutate ce dep_e_te 30 de kg); sau c) 750 de locuri pentru scroafe. 6.7. Instalacii pentru tratarea suprafecei materialelor, obiectelor sau produselor, utilizând solvenci organici, în special pentru gresare, imprimare, aplicare de straturi protectoare, degresare, impermebilizare, apretare, glazurare, vopsire, curcare sau impregnare, cu o capacitate de consum de solvent mai mare de 150 kg/or sau 200 tone/an; Not: În sensul acestei categorii, capacitatea de consum exclude cantitatea de solvenci organici recuperat în scopul refolosirii. 6.8. Instalacii pentru producerea de crbune (crbune srac în gaze) sau de electrografit prin incinerare sau grafitizare ANEXA Nr. 2 SUBSTANbE POLUANTE RELEVANTE PENTRU A FI LUATE ÎN CONSIDERARE LA STABILIREA VALORILOR LIMIT DE EMISIE Aer 1. Dioxidul de sulf _i alci compu_i ai sulfului 2. Oxizi de azot _i alci compu_i ai azotului 3. Monoxidul de carbon 4. Compu_i organici volatili 5. Metalele _i compu_ii acestora 6. Pulberi 7. Azbest (particule în suspensie, fibre) 8. Clorul _i compu_ii acestuia 9. Fluorul _i compu_ii acestuia 10. Arsenul _i compu_ii acestuia 11. Cianuri 12. Substance _i preparate care s-au dovedit a avea proprietci cancerigene sau mutagene ori proprietci care pot afecta reproducerea prin intermediul aerului 13. Dibenzenodioxine policlorinate _i dibenzofurani policloruraci. Ap 1. Compu_i organohalogenaci _i substance care pot forma compu_i de acest tip în mediul acvatic 2. Compu_i organofosforici 3. Compu_i organici cu staniu 4. Substance _i preparate care s-au dovedit a avea proprietci cancerigene sau mutagene ori proprietci care pot afecta reproducerea în sau prin intermediul mediului acvatic 5. Hidrocarburi persistente _i substance organice toxice bioacumulabile _i persistente 6. Cianuri 7. Metalele _i compu_ii acestora 8. Arsenul _i compu_ii acestuia 9. Biocide _i produse de uz fitosanitar 10. Materii în suspensie 11. Substance implicate în procesul de eutrofizare (în special, azotaci _i fosfaci) 12. Substance care au o influenc nefavorabil asupra balancei de oxigen (_i care pot fi msurate utilizând parametri ca CBO, CCO etc.). ANEXA Nr. 3 CONSIDERAbII AVUTE ÎN VEDERE LA DETERMINAREA CELOR MAI BUNE TEHNICI DISPONIBILE Consideraciile luate în calcul, în general sau în situacii specifice la determinarea celor mai bune tehnici disponibile, a_a cum sunt definite în art. 2, lit. c), cinându-se seama de costurile _i beneficiile fiecrei msuri _i principiile precauciei _i prevenirii, sunt urmtoarele: 1. utilizarea unei tehnologii care produce mai pucine de_euri; 2. utilizarea substancelor mai pucin periculoase; 3. promovarea valorificrii _i reciclrii substancelor generate _i utilizate în proces, precum _i a de_eurilor, acolo unde este cazul; 4. procese, instalacii _i metode comparabile de exploatare care au fost testate cu succes la scar industrial; 5. tehnologii avansate _i schimburi de informacie _i cunoa_tere _tiincific; 6. natura, efectele _i volumul emisiilor avute în vedere; 7. date confirmate _i autorizate pentru instalaciile noi sau existente; 8. perioada necesar pentru introducerea celor mai bune tehnici disponibile; 9. consumul _i natura materiilor prime (inclusiv apa) utilizate în proces _i eficienca energetic a acestora; 10. necesitatea prevenirii sau reducerii la minimum a unui impact global al emisiilor asupra mediului _i riscurile implicate de acesta; 11. necesitatea prevenirii accidentelor _i minimizarea consecincelor acestora pentru mediu; 12. informacia publicat de Comisia Uniunii Europene sau de organizaciile internacionale. ANEXA Nr. 4 PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIILOR 1. Înc din faza incipient, sau imediat ce informaciile sunt disponibile, publicul trebuie s fie informat, prin anuncuri publice sau orice alte mijloace specifice, cum ar fi cele de comunicare electronic, acolo unde sunt disponibile, cu privire la subiectele asupra crora urmeaz s se ia o decizie, cum ar fi: a) documentacia de solicitare a autorizaciei integrate de mediu sau, dac este cazul, propunerea de reexaminare a condiciilor incluse în autorizacia integrat de mediu potrivit prevederilor art. 31, inclusiv descrierea elementelor prevzute de art. 5; b) faptul c decizia urmeaz s fie subiectul unor evaluri a impactului asupra mediului în context transfrontier ori a consultrilor bilaterale între state, în condiciile prevzute de art. 23, dac este necesar; c) datele de contact ale autoritcii competente cu privire la luarea deciziei, a autoritcii competente de la care pot fi obcinute informaciile relevante ori ctre care pot fi trimise întrebrile sau comentariile publicului, precum _i precizri cu privire la intervalul de timp în care pot fi trimise, respectiv primite, întrebrile sau comentariile publicului; d) natura deciziei posibil a fi adoptat, sau, dac este cazul, a proiectului de autorizacie integrat de mediu; e) detalii cu privire la actualizarea autorizaciei integrate de mediu sau de reexaminare a condiciilor acesteia; f) indicarea datei _i a locului la care informacia poate fi fcut disponibil, sau a mijloacelor folosite; g) detalii cu privire la organizarea dezbaterilor ori consultrilor publice, potrivit prevederilor de la punctul 5. 2. Autoritatea competent trebuie s se asigure c, în intervale corespunztoare de timp, urmtoarele informacii sunt puse la dispozicia publicului interesat: a) potrivit prevederilor legislaciei în vigoare, principalele rapoarte _i recomandri trimise autoritcii competente sunt puse la dispozicia publicului interesat potrivit dispoziciilor punctului (1); b) potrivit dispoziciilor legale ce reglementeaz accesul publicului la informacia de mediu, orice informacie, alta decât cea mencionat la punctul (1) _i care este relevant pentru luarea deciziei în condiciile prevzute de prezenta ordonanc de urgenc, se aduce la cuno_tinca publicului interesat. 3. Publicul interesat este îndrituit s transmit opinii _i comentarii ctre autoritatea competent înainte de luarea unei decizii. 4. Rezultatele consultrilor organizate în condiciile prezentei anexe trebuie luate în considerare în momentul adoptrii deciziei. 5. Detaliile cu privire la informarea publicului, spre exemplu prin anuncul fcut, pe o anumit arie, ori prin publicarea într-un cotidian local, precum _i consultarea publicului interesat, depunerea în scris a opiniilor, se stabilesc prin ordin al ministrului mediului _i gospodririi apelor, în termen de 30 de zile de la data intrrii în vigoare a dispoziciilor prezentei ordonance de urgenc. Trebuie s se asigure c pentru fiecare etap din procedur, se aloc o perioad de timp suficient pentru a permite informarea publicului, iar publicul interesat s formuleze comentarii, opinii, întrebri _i s participe efectiv în procesul de luare a deciziei de mediu, care face obiectul prezentei anexe. ANEXA Nr. 5 LISTA INSTALAbIILOR CARE BENEFICIAZ DE PERIOAD DE TRANZIbIE Not: În sensul prezentei ordonance de urgenc, perioad de tranzicie reprezint perioada de timp cuprins între 1 ianuarie 2007 _i data limit stabilit prin negociere cu Comisia Uniunii Europene, în scopul conformrii cu prevederile Directivei 96/61/CE privind prevenirea _i controlul integrat al polurii, în baza estimrilor de costuri _i a justificrii solicitrilor, furnizate de operatorii de activitate. Pân la 31 Decembrie 2008: 1. S.C. CARBID FOX S.A. Târnveni (activitate principal 4.2) 2. S.C. AVICOLA S.A. Ferma Gârleni - Bacu (activitate principal 6.6 a) 3. S.C. EXPERT 2001 IMPEX S.R.L. Bistrica - Nsud (activitate principal 6.6) Pân la 31 Decembrie 2009: 4. S.C. UCM Re_ica - Cara_-Severin (activitate principal 2.2) 5. S.C. SICERAM S.A. Mure_ (activitate principal 3.5) 6. S.C. BEGA UPSOM S.A. Alba (activitate principal 4.2) 7. S.C. CELROM S.A. Mehedinci (activitate principal 6.1) 8. S.C. COMCEH S.A. Clra_i - Clra_i (activitate principal 6.1 b) 9. S.C. ECOPAPER S.A. Zrne_ti - Bra_ov (activitate principal 6.1 b) 10. S.C. RIFIL S.A. Neamc (activitate principal 6.2) 11. S.C. AVICOLA S.A. Ferma Rzboieni - Ia_i (activitate principal 6.6 a) 12. S.C. AVIMAR S.A. Maramure_ (activitate principal 6.6 a) 13. S.C. AVICOLA S.A. Ia_i - Ferma Leccani - Ia_i (activitate principal 6.6 a) 14. COMBINATUL AGROINDUSTRIAL Curtici - Arad (activitate principal 6.6 b) 15. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Bora - Ialomica (activitate principal 6.6 a) 16. S.C. SUINTEST Oarja S.A. - Arge_ (activitci principale 6.6 b, c) 17. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Andr_e_ti - Ialomica (activitate principal 6.6 a) 18. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Perieci - Ialomica (activitate principal 6.6 a) 19. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia - Ferma Gheorghe Doja - Ialomica (activitate principal 6.6 a) Pân la 31 Decembrie 2010: 20. S.C. ROMPLUMB S.A. Maramure_ (activitate principal 2.5) 21. S.C. ROMRADIATOARE S.A. Bra_ov (activitate principal 2.5 b) 22. S.C. ELECTROMONTAJ S.A. Bucure_ti (activitate principal 2.6) 23. HOLCIM (România) - Ciment Câmpulung Arge_ (activitate principal 3.1) 24. S.C. ETERMED S.A. Medgidia - Constanca (activitate principal 3.2) 25. S.C. CONGIPS S.A. (Azbest) Bihor (activitate principal 3.2) 26. S.C. HELIOS S.A. A_tileu - Bihor (activitate principal 3.5) 27. S.C. SOFERT S.A. Bacu (activitci principale 4.3 _i 4.2 b) 28. S.C. CHIMOPAR S.A. Bucure_ti (activitate principal 4.1) 29. S.C. ANTIBIOTICE S.A. Ia_i (activitate principal 4.5) 30. S.C. ROMPETROL PETROCHEMICALS S.R.L. Constanca (activitate principal 4.1) 31. S.C. LETEA S.A. Bacu (activitate principal 6.1 a) 32. S.C. ZAHR Corabia S.A. - Olt (activitate principal 6.4 b) 33. S.C. TARGO S.R.L. Timi_ (activitate principal 6.4) 34. S.C. SUINPROD Roman - Neamc (activitate principal 6.6 b) 35. S.C. LUCA SUINPROD S.A. Codlea - Bra_ov (activitate principal 6.6 b) 36. S.C. AVICOLA Coste_ti Arge_ - Arge_ (activitate principal 6.6 b) 37. S.C. AVICOLA S.A. Platou Avicol Brad - Bacu (activitate principal 6.6 a) 38. S.C. AT GRUP PROD IMPEX S.R.L. Olt (activitate principal 6.6 a) 39. S.C. AVICOLA S.A. Ferma Gherie_ti - Bacu (activitate principal 6.6 a) 40. S.C. CARNIPROD S.R.L. Tulcea - Tulcea (activitate principal 6.6 b) 41. S.C. PIGCOM S.A. Satu Nou - Tulcea (activitate principal 6.6 b) 42. S.C. AGROPROD IANCU S.R.L. Urziceni - Ialomica (activitate principal 6.6 b) 43. S.C. CRUCIANI IMPEX S.R.L. Dedule_ti - Brila (activitate principal 6.6) 44. S.C. AGROFLIP Boncida Cluj (activitci principale 6.6 b, c) 45. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Amara - Ialomica (activitate principal 6.6 a) 46. S.C. ISOVOLTA GROUP S.A. Bucure_ti (activitate principal 6.7) 47. S.C. SAMOBIL S.A. Satu Mare (activitate principal 6.7) 48. S.C. ELECTROCARBON S.A. Slatina - Olt (activitate principal 6.8) 49. S.C. TRANSGOLD S.A. Baia Mare - Maramure_ (activitate principal 2.5) Pân la 31 Decembrie 2011: 50. S.C. ORGANE DE ASAMBLARE S.A. Bra_ov (activitate principal 2.6) 51. HEIDELBERG CEMENT - Fieni Cement Dâmbovica (activitate principal 3.1) 52. CARMEUSE România S.A. Arge_ (activitate principal 3.1) 53. S.C. RESIAL S.A. Alba (activitate principal 3.5) 54. SOCIETATEA NAbIONAL A PETROLULUI PETROM S.A. Sucursala Craiova, Combinatul Doljchim - Dolj (activitci principale 4.2, 4.1) 55. S.C. USG S.A. Vâlcea (activitate principal 4.2 d) 56. S.C. ULTEX S.A. bndrei - Ialomica (activitate principal 6.4 b) 57. S.C. CARMOLIMP S.R.L. Vi_tea de Sus - Sibiu (activitate principal 6.6 b) 58. S.C. AVICOLA Buftea - Ilfov (activitate principal 6.6 a) 59. S.C. AVICOLA S.A. Ferma Hemeiu_ - Bacu (activitate principal 6.6 a) 60. S.C. SUINPROD S.A. Zimnicea - Ferma Zimnicea - Teleorman (activitate principal 6.6 b) 61. S.C. SUINPROD S.A. Bilciure_ti - Dâmbovica (activitate principal 6.6) 62. S.C. COMPLEXUL DE PORCI Brila S.A. Baldovine_ti - Brila (activitate principal 6.6 b) 63. S.C. COMPLEXUL DE PORCI Brila S.A. Tichile_ti - Brila (activitate principal 6.6 b) 64. S.C. AT GRUP PROD IMPEX S.R.L. - Teleorman (activitate principal 6.6 a) 65. S.C. KING HAUSE ROM Cornetu S.R.L. Filiala Mavrodin - Teleorman (activitate principal 6.6 a) 66. S.C. AVIKAF PROD IMPEX S.R.L. - Teleorman (activitate principal 6.6 a) 67. S.C. SUINPROD S.A. Zimnicea - Ferma Dracea - Teleorman (activitate principal 6.6 b) 68. S.C. ROMCIP Salcia - Teleorman (activitate principal 6.6 b) 69. S.C. AVIPUTNA S.A. Gole_ti - Vrancea (activitate principal 6.6 a) 70. S.C. NUTRICOM S.A. Oltenica - Clra_i (activitate principal 6.6 b) 71. S.C. PIGALEX S.A. Alexandria - Teleorman (activitate principal 6.6 b) 72. S.C. PIC ROMÂNIA S.R.L. Vasilaci - Clra_i (activitate principal 6.6 c) 73. S.C. SUINTEST S.A. Fierbinci - Ialomica (activitate principal 6.6 b) 74. S.C. AGRIVAS S.R.L. Vaslui (activitate principal 6.6 a) 75. S.C. AVICOLA Buftea S.A. Punct de lucru Turnu Mgurele - Teleorman (activitate principal 6.6 a) 76. S.C. C+C S.A. Re_ica (activitate principal 6.6 b) Pân la 31 Decembrie 2012: 77. SNP PETROM S.A. Sucursala ARPECHIM Pite_ti - Arge_ (activitci principale 1.2 _i 4.1) 78. S.C. ROMPETROL Rafinare S.A. Constanca (activitate principal 1.2) 79. COMBINATUL DE ObELURI SPECIALE Tîrgovi_te - Dâmbovica (activitci principale 2.2 _i 2.3) 80. S.C. COMBINATUL DE UTILAJ GREU S.A. Cluj (activitci principale 2.2 _i 2.3 b) 81. S.C. IAIFO Zalu - Slaj (activitci principale 2.3 b _i 2.4) 82. S.C. ALTUR S.A. Olt (activitate principal 2.5) 83. CNCAF MINVEST S.A. DEVA Filiala DEVAMIN S.A. Deva, Exploatarea minier Deva - Hunedoara (activitate principal 2.5) 84. S.C. MONDIAL S.A. Lugoj - Timi_ (activitate principal 3.5) 85. S.C. MACOFIL S.A. Tîrgu Jiu - Gorj (activitate principal 3.5) 86. S.C. Ceramica S.A. Ia_i (activitate principal 3.5) 87. S.C. FIBREXNYLON S.A. Neamc (activitci principale 4.1 b, d, 4.2 b, 4.3) 88. S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borze_ti - Bacu (activitci principale 4.1 a, b, c, d, f, 4.2 b, c, d _i 4.4) 89. S.C. PEHART S.A. Petre_ti - Alba (activitate principal 6.1 b) 90. S.C. TABACO-CAMPOFRIO S.A. Tulcea (activitate principal 6.4 a) 91. S.C. AVICOLA S.A. Slobozia Ferma Ion Ghica - Ialomica (activitate principal 6.6 a) 92. S.C. AVICOLA S.A. Platou Avicol Aviasan - Bacu (activitate principal 6.6 a) 93. S.C. ITAL TRUST Racovica S.A. - Sibiu (activitate principal 6.6 b) 94. S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Parca - Timi_ (activitate principal 6.6 b) 95. S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Pdureni - Timi_ (activitate principal 6.6 b) 96. S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Peciu Nou - Timi_ (activitate principal 6.6 b) 97. S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Periam - Timi_ (activitate principal 6.6 b) 98. S.C. COMTIM GROUP S.R.L. Ferma Ciacova - Timi_ (activitate principal 6.6 b) 99. S.C. AVICOLA LUMINA S.A. - Constanca (activitate principal 6.6 a) Pân la 31 Decembrie 2013: 100. S.C. UNIO S.A. Satu Mare (activitate principal 2.3 b) 101. S.C. ARTROM S.A. Slatina + Olt (activitci principale 2.3 b _i 2.6) 102. S.C. IAR S.A. Bra_ov (activitate principal 2.6) 103. S.C. ARIO S.A. Bistrica Nsud (activitate principal 2.4) 104. S.C. LAFARGE ROMCIM S.A. Medgidia - Constanca (activitate principal 3.1) 105. S.C. CARS S.A. Tîrnveni - Mure_ (activitate principal 3.5) 106. S.C. CASIROM S.A. Cluj (activitate principal 3.5) 107. S.C. TURNU S.A. Turnu Mgurele - Teleorman (activitci principale 4.3 _i 4.2 b) 108. S.C. COMBINATUL DE ÎNGR^MINTE CHIMICE S.A. Nvodari - Constanca (activitate principal 4.3) 109. S.C. AMBRO Suceava S.A. - Suceava (activitci principale 6.1 a, b) 110. S.C. ROMSUIN TEST Peri_ S.A. - Ilfov (activitate principal 6.6 a) 111. S.C. NUTRICOD Codlea Sucursala Sf. Gheorghe - Covasna (activitate principal 6.6 b) 112. S.C. HADITON GRUP S.R.L. Arge_ (activitate principal 6.6 a) Pân la 31 Decembrie 2014: 113. S.C. PETROM S.A. Rafinria PETROBRAZI - Prahova (activitate principal 1.2) 114. S.C. RAFINRIA ASTRA ROMÂN S.A. Ploie_ti - Prahova (activitate principal 1.2) 115. S.C. ROMPETROL Rafinria VEGA - Prahova (activitate principal 1.2) 116. S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. - Prahova (activitate principal 1.2) 117. S.C. ISPAT SIDEX S.A. Galaci (activitci principale 2.2, 2.3) 118. S.C. SIDERURGICA S.A. Hunedoara (activitci principale 2.2, 2.3) 119. S.C. KVAERNER IMGB S.A. Bucure_ti (activitate principal 2.4) 120. S.C. SOMETRA S.A. Cop_a Mic - Sibiu (activitci principale 2.5 a, 2.5 b, 2.1, 2.4) 121. S.C. FERAL S.R.L. Tulcea (activitate principal 2.5 a) 122. S.C. METALURGICA S.A. Aiud - Alba (activitci principale 2.4 _i 2.3 b) 123. S.C. NEFERAL S.A. Ilfov (activitate principal 2.5 b) 124. S.C. INDUSTRIA SÂRMEI S.A. Câmpia Turzii - Cluj (activitci principale 2.2, 2.3, 2.6) 125. S.C. METALURGICA S.A. Vlhica - Harghita (activitate principal 2.5 b) 126. S.C. UPETROM 1 Mai S.A. Prahova (activitate principal 2.2) 127. S.C. LAMINORUL S.A. Brila (activitate principal 2.3) 128. S.C. AVERSA S.A. Bucure_ti (activitate principal 2.4) 129. S.C. FORMA S.A. Boto_ani (activitate principal 2.3) 130. S.C. ISPAT TEPRO S.A. Ia_i (activitate principal 2.3 c) 131. S.C. URBIS Armturi Sanitare S.A. - Bucure_ti (activitate principal 2.6) 132. S.C. BALANbA S.A. Sibiu (activitate principal 2.6) 133. S.C. COMMET S.A. Galaci (activitate principal 2.6) 134. CNACF MINVEST S.A. Deva Filiala «DEVAMIN» Exploatarea minier Vecel Hunedoara (activitate principal 2.5) 135. S.C. MOLDOMIN S.A. Moldova Nou - Cara_-Severin (activitate principal 2.5) 136. S.C. FIROS S.A. Bucure_ti (activitate principal 3.3) 137. S.C. SINTER-REF S.A. Azuga - Prahova (activitate principal 3.5) 138. S.C. PRESCOM Bra_ov S.A. - Bra_ov (activitate principal 3.1) 139. S.C. MELANA IV S.A. Neamc (activitate principal 4.1) 140. S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea - Vâlcea (activitci principale 4.1, 4.2, 4.3) 141. S.C. AMONIL S.A. Slobozia - Ialomica (activitci principale 4.3, 4.2) 142. CAROM S.A. Bacu (activitci principale 4.1 a, b, i) 143. AZOCHIM S.A. Svine_ti - Neamc (activitate principal 4.2) 144. S.C. UZINA DE PRODUSE SPECIALE Fgra_ S.A. Bra_ov (activitate principal 4.6) 145. S.C. SINTEZA S.A. Oradea - Bihor (activitci principale 4.1 g, 4.2 d, e _i 4.4) 146. S.C. CHIMPROD S.A. Bihor (activitci principale 4.1 b _i 4.5) 147. S.C. AZUR S.A. Timi_oara - Timi_ (activitate principal 4.1) 148. S.C. PUROLITE S.A. Victoria - Bra_ov (activitci principale 4.1 d, h) 149. S.C. CELHART DONARIS S.A. Brila (activitate principal 6.1) 150. S.C. VRANCART S.A. Adjud - Vrancea (activitate principal 6.1 b) 151. S.C. PIM S.A. Sibiu (activitate principal 6.3) 152. S.C. DANUBIANA Roman S.A. Neamc (activitate principal 6.4 b) 153. S.C. ZAHRUL Românesc S.A. bndrei - Ialomica (activitate principal 6.4 b) 154. S.C. VASCAR S.A. Vaslui (activitate principal 6.4 a) 155. S.C. MULTIVITA S.A. Negru Vod - Constanca (activitate principal 6.5) 156. S.C. SUINPROD S.A. Prahova (activitate principal 6.6 a) 157. S.C. AVICOLA S.A. Ferma ^erbne_ti - Bacu (activitate principal 6.6 a) 158. S.C. AVICOLA BUCURE^TI S.A. Punct de lucru CSHD Mihile_ti (activitate principal 6.6 a) 159. S.C. SUINPROD S.A. Bumbe_ti Jiu - Gorj (activitate principal 6.6 a) 160. S.C. SIBAVIS S.A. Sibiu - Sibiu (activitate principal 6.6 a) 161. S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea Ferma 1 Frînce_ti - Vâlcea (activitate principal 6.6 a) 162. S.C. AVIA AGROBANAT S.R.L. Boc_a - Re_ica (activitate principal 6.6 a) 163. S.C. AVICOLA Gie_ti S.A. - Dâmbovica (activitate principal 6.6 a) 164. S.C. VENTURELLI PROD S.R.L. Sibiu (activitate principal 6.6 b) 165. S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma Bude_ti - Vâlcea (activitate principal 6.6 a) 166. S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma Bbeni Mihie_ti - Vâlcea (activitate principal 6.6 a) 167. S.C. OLTCHIM S.A. Rîmnicu Vâlcea Ferma 2 Frînce_ti - Vâlcea (activitate principal 6.6 a) 168. S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea Ferma Bbeni - Vâlcea (activitate principal 6.6 a) 169. S.C. AVICOLA Bucure_ti S.A. Sucursala Cluj - Sli_te - Cluj (activitate principal 6.6 a) 170. S.C. AVICOLA Bucure_ti S.A. Sucursala CSHD Codlea - Bra_ov (activitate principal 6.6 a) 171. S.C. Cereal Prod S.A. - Galaci (activitate principal 6.6 a) 172. S.C. AVICOLA Mangalia S.A. Constanca (activitate principal 6.6 a) 173. S.C. AVICOLA S.A. Constanca - Constanca (activitate principal 6.6 a) 174. S.C. AVICOLA BUCURE^TI S.A. Punct de lucru Butimanu - Dâmbovica (activitate principal 6.6 a) 175. S.C. EUROPIG S.A. Poiana Mrului - Bra_ov (activitate principal 6.6 b) 176. S.C. SUINPROD S.A. Lec - Covasna (activitate principal 6.6 b) 177. S.C. AVICOLA ^ivica S.A. Galaci (activitate principal 6.6 a) 178. S.C. COLLINI S.R.L. Boc_a - Re_ica (activitate principal 6.6 b) 179. S.C. AGROSAS S.R.L. Timi_oara - Timi_ (activitci principale 6.6 b, c) 180. S.C. FLAVOIA S.R.L. Platforma Hereclean - Slaj (activitate principal 6.6 a) 181. S.C. ELSID S.A. Titu - Dâmbovica (activitate principal 6.8) Pân la 31 Decembrie 2015: 182. S.C. RAFINRIA STEAUA ROMÂN S.A. Cîmpina - Prahova (activitate principal 1.2) 183. S.C. TRACTORUL UTB S.A. Bra_ov (activitci principale 2.3 b, 2.4, 2.6, 6.7) 184. S.C. ISPAT Petrotub S.A. Neamc (activitci principale 2.3, 6.7) 185. S.C. ARO S.A. Arge_ (activitci principale 2.3 b, 2.6) 186. S.C. STIMET S.A. Sighi_oara - Mure_ (activitate principala 3.3) 187. S.C. BEGA REAL S.A. Ple_a - Prahova (activitate principal 3.5) 188. S.C. AZOMURE^ S.A. Tg. Mure_ - Mure_ (activitci principale 4.2 _i 4.3) 189. S.C. COLOROM S.A. Codlea - Bra_ov (activitate principal 4.1 j) 190. S.C. SOME^ S.A. Dej - Cluj (activitci principale 6.1. a, b) 191. S.C. OMNIMPEX Hârtia S.A. Bu_teni - Prahova (activitate principal 6.1 b) 192. S.C. PERGODUR Internacional S.A. Neamc (activitate principal 6.1 b) 193. S.C. PROTAN S.A. - Pope_ti Leordeni - Ilfov (activitate principal 6.5) 194. S.C. PROTAN S.A. Bucure_ti Sucursala Codlea - Bra_ov (activitate principal 6.5) 195. S.C. PROTAN S.A. - Cluj (activitate principal 6.5